România este una din ţările cu o contribuţie însemnată în dezvoltarea aviaţiei mondiale. Ingineri de renume ca Vuia, Vlaicu sau Coandă au ghidat practic primii paşi timizi ai umanităţii in aer. Aparatele lor de zbor, construite Dumnezeu ştie cum şi cu câte eforturi financiare, au constituit adevarate repere pentru naţiunile puternice, acestea adoptând rapid noile tehnologii puse la punct de savanţii români.
Faptul că aviaţia a trezit un interes atât de viu in ţara noastra, a făcut ca guvernanţii din acea perioada, în special cei ce au venit la putere după Primul Război Mondial, sa se gândească serios la implementarea unei Industrii Aeronautice in România. În anul 1923, în Bucureşti, este înfiinţată Societatea pentru Exploatări Tehnice (SET), având ca baza atelierele ce au aprovizionat aerodromurile din Capitală in timpul conflagraţiei. O singura companie era însă mult prea putin, aşa că doi ani mai târziu, în 1925, ia fiinţă Industria Aeronautică Română, având sediul si hangarele la Ghimbav, Braşov. În cele din urmă, în anul 1932, tot în Bucureşti este înfiinţată şi Întreprinderea de Construcţii Aeronautice Româneşti (ICAR).
Perioada interbelică este una extraordinară pentru industria aeronautică de la noi. Chiar dacă fondurile lipsesc de cele mai multe ori, inginerii, tehnicienii şi tot personalul acumulează experienţă an după an. Din păcate, forurile conducătoare preferă ca în companiile noastre să se construiască preponderent avioane străine, sub licenţă. Aşa apar in dotarea FAR Potez Po-25, Fleet F10 G, Plz-11, Plz-24, SM-79 şi lista ar putea continua. Chiar şi aşa, in ajunul celui de-al doilea război mondial la Braşov se afla unul din cele mai performante institute de aeronautică din estul Europei. În 1939, de la Braşov, apare super-vânătorul IRA-80, clasat de experţii acelei perioade în primele 3 avioane de acest tip din lume! Tot la IAR a fost contruit sub licenţă germană, începând cu 1943, Me-ul 109.
Venirea comuniştilor la putere în România a însemnat practic demilitarizarea întregii ţări. Uzina de la Braşov a fost dezafectată (multe voci susţin că absolut tot ce era la IAR a fost încărcat în vagoane şi transportat în Rusia), în locul ei aparând o fabrică de tractoare! Lucrurile au stat la fel şi în Bucureşti, păstrându-se doar câteva utilităţi pentru întreţinerea aparatelor ramase în inventarul Forţelor Aeriene.
Un prim semn bun în ceea ce priveşte industria aeronautică a venit în 1953, odată cu înfiinţarea Aerostar (iniţial URA, apoi IRAv, apoi IAv), la Bacău. Întreprinderea se ocupa cu întreţinerea si repararea noilor aparate de zbor ce intrau in dotarea aviaţiei militare, toate de provenienţă rusă, binenţeles. Braşovul reintră în circuitul aeronautic la finalul anului 1970, atunci cănd guvernele României si Franţei semnează un acord de producere în ţara noastră a elicopterului Alouette III, pentru ca în 1974 să se obţină licenţa şi pentru Puma.
Avioane Craiova este înfiinţată în 1972 pentru prima mare lovitură a industriei româneşti de după 1939. Colaborarea cu yugoslavii de la SOKO aduce pe scena aviaţei mondiale aparatul de atac la sol şi recunoaştere IAR-93. Binenţeles că pentru producerea acestuia au fost angrenate si uzinele de la Braşov şi Bacău. Tehnicienii români păreau de neoprit, acum că şi s-a dat ocazia de a-şi demonstra capacitatea de proiectare şi construcţie. Proiectul IAR-95 a apărut aşadar firesc, însă a fost întrerupt brusc în anii 80 din cauza lipsei de resurse, la fel cum a fost abandonat şi proiectul IAR-109, avion de antrenament de ultimă generaţie.
Cu toată lipsa de fonduri şi chiar de interes din perioada 1945-1989, industria aeronautică română iese din comunism cu capul sus:
- 2 modele avioane militare competitive, IAR-93 si IAR-93, ultimul fiind considerat la fel ca în 1939 în top 5 al aparatelor de antrenament existente în acel moment pe glob.
- 2 modele de elicoptere prodise sub licenţă franceză, IAR 316 şi IAR 330.
- mai multe modele de aparate utilitare, sportive şi de agrement
- două proiecte îndrăzneţe de aparate militare.
Cam asta era situaţia în 1990… (va urma)
